sâmbătă, octombrie 02, 2010

Scrisoare

Mana ii tremura pe stilou. Incerca din rasputeri sa si adune fortele, sa ii scrie intr un final scrisoarea. Tamplele ii zvacneau, inima ii batea ca un orologiu stricat. Gandurile ii inundau mintea. Cu un gest brusc isi rupse camasa, simtind ca altfel se va sufoca. Transpiratia rece ii curgea pe ceafa, pe frunte si pe sira spinarii. Mana stanga incerca de zor sa linisteasca mancarimea de pe pulpa piciorului drept. Respiratia ii era sacadata ca cea a unui iepure urmarit de o haita de ogari. Intr-un final mana incepu sa scrie ca si cum nu ar fi fost parte din corp, ca si cum ar fi avut o constiinta a ei, ca si cum ar fi avut sentimente. Zugravea coala de hartie cu o viteza naucitoare, asemeni unui pictor infometat de a crea urmatoarea mare capodopera. Nu intelegea ce se intampla dar continua sa scrie. Era uimit de ce se intampla cand sentimentele preluau controlul. Simtea o eliberare uriasa. Pulsul i se reglase. Mancarimea disparuse. Avea doar imaginea ei in minte. Isi amintea seara acea cand s au sarutat. Cand ia mangaiat omoplatii fragili. Cand mana lui a cautat timid mana ei. Era oare o naluca sau era reala ? A vrut sa ii trimita scrisoarea asta de foarte multe ori dar curajul nu fusese aliatul lui de nadejde pana in seara aceasta. Coniacul baut in salon dupa cina ii insuflase curaj. Curajul de care avea nevoie ca sa faca asta. O amanase de prea mult timp.( to be continued )